Istoricul Însoțitorilor în Misiune
Istoricul Însoțitorilor în Misiune
Istoricul Însoțitorilor în Misiune
În 1998, Superioara Generală a „Însoțitoarelor Credincioase ale lui Isus”(FCJ), Sr. Paula Terroni, scria: Apreciem mult carisma noastră și vrem să o împărtășim cât mai mult posibil … Spiritualitatea Societății este cu siguranță foarte relevantă pentru zilele noastre. Cum putem noi, cărora ni s-a încredințat carisma „Însoțitoarelor Credincioase ale lui Isus”, să descoperim alte modalități prin care această carismă să fie trăită autentic?
Carismă este un cuvânt care în teologia creștină semnifică un dar oferit de Dumnezeu pentru binele celorlalți. Un astfel de dar i-a fost dat Mariei Madeleine d’Houet la începutul anilor 1800 și ca răspuns la acest dar s-a născut Societatea Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus. După cum a scris Marie Madeleine d’Houët în jurnalul ei: de acolo pornim să-l slujim pe Isus Înviat. Viziunea ei a fost influențată de iezuiți (Societatea lui Isus), de la care a învățat despre discernământ, găsindu-l pe Dumnezeu în mijlocul vieții de zi cu zi și devenind contemplativ în acțiune.
Femei consacrate religioase au existat de mai mulţi ani în Biserica Romano-Catolică. Adesea, bărbații laici și femeile laice care au cunoscut o anumită congregaţie religioasă s-au simțit atraşi de spiritualitatea ei și au simțit treptat o dorință interioară puternică de „a se apropia”. Spiritualitatea franciscană i-a atras pe unii. Spiritualitatea dominicană i-a atras pe alții. Aceia care sunt inspirați de spiritualitatea ignațiană s-ar putea simți atrași de Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus.
Chiar dacă de-a lungul anilor laicii au lucrat cot la cot cu surorile şi le-au cunoscut destul de bine, la începutul anilor 1980 unii dintre ei își exprimau dorinţa de a fi conectați într-un mod mai profund cu Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus pentru a crește în relația lor cu Dumnezeu. Istoric, la fel s-a întâmplat și în anii de după Conciliul Vatican al II-lea, când catolicii laici au fost îndemnați să recunoască semnificația botezului lor și, prin urmare, importanţa rolului lor în Biserică și în lume.
În unele țări în care erau surorile, s-au format astfel de Asociații. Întrucât principalul apostolat al surorilor era educația, acești oameni erau adesea foști elevi, profesori, părinți sau rude. În 1983, la Capitulul General, o întâlnire internațională pentru a discuta diverse probleme, surorile au discutat aceste solicitări de la prietenii laici, rude și colegi pentru a avea legături mai profunde cu surorile. Şi s-a luat decizia de a fi analizată această cerință.
Treptat, surorile au început să-și dea seama ce îmbogăţire ar putea fi aceste conexiuni atât pentru ele, cât și pentru asociațiile lor de laici. Au apărut două forme de Asociații FCJ. O formă se caracteriza prin rugăciune, schimb reciproc și prietenie. Cealaltă Asociație conţinea un program mai formal pentru cei care doreau să trăiască o spiritualitate de însoțire fidelă, deplină, în propriul stil de viață. Aceste inițiative au fost încurajate în continuare în cadrul unei alte întâlniri internaționale a surorilor în 1988. În cadrul acelei întâlniri, nevoia de coordonare internațională a devenit mai clară.
În 1998, Superioara Generală FCJ Sr. Paula Terroni, scria: Apreciem foarte mult carisma noastră și vrem să o împărtăşim cât mai mult posibil… Spiritualitatea Societății este cu siguranță foarte relevantă pentru zilele noastre. Cum putem noi, cărora ni s-a încredințat carisma „Însoțitoarelor Credincioase ale lui Isus”,să descoperim alte modalități prin care această carismă să fie trăită autentic?
La Întâlnirea surorilor FCJ din 1998, Asociația „Însoțitorii în Misiune“ a fost înființată oficial. A fost să fie „o expresie publică a relației cu Societatea Surorilor, „Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus“ și o formă de angajament pentru cei care doresc să fie mai strâns asociați cu noi în misiunea noastră. “
În cursul acelui an și a celui următor, au avut loc o serie de consultări și discuții între superioare, surorile din comunitate și laicii interesați. În cele din urmă, s-a luat decizia ca sora Bonnie Moser să fie numită primul Coordonator Internaţional al „Însoțitorilor în Misiune“. Ea a analizat diverse resurse, s-a sfătuit cu alţii, și a început să adune informații în continuare despre programe de formare, manuale etc.
Pe 2 Ianuarie 2001 Însoțitorii în Misiune ai FCJ au fost lansați în mod oficial de Superioara Generală, Sora Paula Terroni. Primul grup a început la Casa Generală FCJ în Broadstairs, Anglia.
Până la următoarea întâlnire internațională oficială a delegatelor surorilor, în 2003, mai mulți Însoțitori în Misiune și-au depus angajamentul. Era evident că această inițiativă răspundea unei nevoi din ce în ce mai mari în rândul bărbaților laici și al femeilor laice și, prin urmare, avea nevoie de o dezvoltare suplimentară.
De atunci, următoarele surori au preluat rolul de Coordonator Internațional:
- Sr. Frances Kennedy (2004-2008)
- Sr. Paula Mullen (2009-2013)
- Sr. Joanna Walsh (2014-2019)
În 2008 la Capitulul General FCJ, a existat din nou o dorință puternică de a favoriza creșterea și dezvoltarea inițiativei Însoțitorilor în Misiune. Coordonatorul internațional a primit responsabilitatea de a superviza (în colaborare cu surorile FCJ și Însoțitorii în Misiune) elaborararea unui document cuprinzător cu informații și norme având scopul de a facilita formarea continuă, organizarea în întreaga lume și colaborarea dintre membri. De asemenea, a existat o nevoie din ce în ce mai mare de resurse și networking. Pentru păstrarea unității, au fost necesare norme și proceduri generale, cu recomandarea ca diferențele locale să fie respectate. O mai mare familiaritate cu tehnologia internetului a permis conexiuni internaționale sporite și sprijin reciproc.
În vara anului 2013 a avut loc la Londra prima întâlnire a surorilor și a Însoțitorilor în Misiune. Tema acestei întâlniri a fost „Credincios Viziunii”. Au participat șaptesprezece Însoțitori în Misiune din Australia, Indonezia, Italia, Canada, SUA și Irlanda. Au fost prezente unsprezece surori FCJ din diferite țări, unele reprezentând conducerea FCJ și altele fiind implicate la nivel local în Programul Însoțitorilor în Misiune. Aceasta a fost o ocazie pentru toată lumea de a auzi despre dezvoltarea Însoțitorilor în Misiune (CiM) în diferite părți ale lumii. În cadrul întâlnirii s-a elaborat un manual. În urma discuțiilor purtate s-a revizuit programul de formare, iar o rugăciune specială a CiM a fost creată ulterior de Însoțitorii în Misiune din Canada.
Viețile noastre întrețesute cu Însoțitorii în Misiune conduc la înțelegeri noi care ne cheamă la orizonturi mai larg deschise.
În 2014 a fost făcut următorul pas. Prima întâlnire virtuală a noii Comisii Consultative de Însoţitori în Misiune Internaționali a avut loc prin intermediul Internetului. Membrii prezenţi au fost surorile FCJ și Însoțitorii în Misiune din Londra, Canada, Australia şi Irlanda. Acesta a fost un efort de colaborare cu Coordonatorul Internațional FCJ în stabilirea obiectivelor, dezvoltarea programelor, tratarea problemelor care apar și încurajarea de inițiative noi. Fiecare zonă a Societății FCJ a fost reprezentată în această Comisie.
În vara anului 2018 a avut loc o altă întâlnire specială la Londra (Văzând cu alți ochi) pentru dezvoltarea continuă a Însoțitorilor în Misiune. Până la acest moment, existau aproximativ 150 de însoțitori în 11 țări. 7 reprezentanți ai Însoțitorilor în Misiune au reprezentat cele trei zone ale societății FCJ (America de Nord și de Sud, Europa și Asia-Australia). Au participat 8 reprezentante ale surorilor FCJ. Au fost furnizate rapoarte de la fiecare dintre cele trei zone. Printre subiectele discutate au fost: viziunea pentru CiM, formare, conducere, comunicare și modificări sugerate pentru manual.
De asemenea, în aceeaşi vară, a avut loc o întâlnire specială (Ieri, Azi, Mâine) la Melbourne, Australia, pentru reprezentanții Însoțitorilor în Misiune și surorile FCJ. Printre țările reprezentate au fost Australia, Filipine, Indonezia și Myanmar.
În octombrie 2019, la Capitulul General FCJ, desfășurat în Calgary, Alberta, Canada, a fost recomandat un alt pas către dezvoltarea relației dintre comunitățile FCJ și CiM pentru a colabora şi mai mult. Ca răspuns la documentul Chemările Capitulului Să lărgim cercul Iubirii noastre, s-a recomandat ca o sau un Însoțitor în Misiune să fie numit Coordonator Internațional, în colaborare stânsă cu o soră FCJ, pentru a duce mai departe viziunea noastră comună.
Pe 1 Iulie 2020 Lisa Gilead, Însoțitoare în Misiune din Calgary, a fost numită pentru un mandat de trei ani în calitate de Coordonator Internațional al CiM.
Prin colaborarea cu unii şi cu alții, vom continua să ne dezvoltăm identitatea ca Însoțitori în Misiune ceea ce ne va permite să avem un sentiment de comunitate cu toți Însoțitorii în Misiune din întreaga lume. De asemenea, ne vom strădui să promovăm o legătură mai strânsă între comunitățile CiM și FCJ prin strategii de comunicare, proiecte de colaborare și împărtășirea resurselor.
Creșterea și dezvoltarea viitoare a Însoțitorilor în Misiune poate fi inspirată de următorul citat:
Declarația de Viziune a Însoțitorilor în Misiune
Mergând spre viitor, surorile FCJ și Însoțitorii în Misiune continuă să se „sprijine reciproc pe măsură ce își aprofundează relația cu Isus și își trăiesc angajamentul creștin în viața lor de zi cu zi, ajungând la toți oamenii lui Dumnezeu, în special la cei în nevoie”.