Doamne, Te Laud Și Iau cu Mulțumire, Ale Tale Daruri

Depus de Romana, Însoțitorii în Misiune

Pe 22 septembrie 2024, Însoțitorii în Misiune (CIM) din întreaga lume i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile primite. Din toate colțurile pământului CIM împreună cu surorile Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus (FCJ), s-au unit în dragoste și rugăciune cu Însoțitorii care și-au depus sau și-au reînnoit angajamentul de a trăi spiritualitatea FCJ.

La Galați, un grup de 5 însoțitori s-au reangajat pentru o perioadă de 6 ani: Margareta, Iudith, Violeta, Iosif și Anca. Cercul iubirii s-a lărgit și în marea familie a Însoțitorilor în Misiune a intrat și tânăra Carina Francesca care a depus primul angajament pentru o perioadă de 3 ani.

Celebrarea a avut loc la Biserica romano-catolică ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați. Angajamentul lor a fost primit de delegata provincialei Însoțitoarelor Credincioase a lui Isus- sora Cornelia fcJ, iar sfânta liturghie a fost celebrată de Părintele Vicar Episcopal Cristian Blăjuț.

Fiecare cuvânt al omiliei părintelui Cristian Blăjuț i-a provocat pe cei prezenți la introspecție pentru a înțelege sensul credinței lor, pentru a urma cu bucurie un drum de slujire și iubire. Le-a fost amintit Însoțitorilor că prin angajamentul asumat, vor trebui să îl urmează pe Isus care este Calea, Adevărul și Viața, având ca tovarăși de drum: sărăcia în duh, smerenia, ascultarea și blândețea. Orice Însoțitor și orice creștin trebuie să fie o prezență vindecătoare și plină de compasiune în comunitate.

Cel care vrea să fie primul, să fie slujitorul celui de lângă el. Pentru ca o societate să fie puternică, iar comunitatea să fie sănătoasă, fiecare membru al ei trebuie să conlucreze. Nimeni nu trebuie marginalizat sau respins, întrucât fiecare dintre noi are o carismă și o misiune individuală de îndeplinit. Să nu fim un blestem pentru comunitate, ci drojdia bună care face aluatul să crească. Dacă vrem să fim ,,cineva” în fața lui Dumnezeu, trebuie să lăsăm să dospească credința, să lăsăm să lucreze harul. În meditația sa, părintele Blăjuț a pus întrebări, a propus răspunsuri, dar a lăsat loc și de completări pentru ca fiecare dintre cei prezenți să-și răspundă în mod personal. Pentru a trăi carisma de Însoțitor/Creștin trebuie să îl urmezi pe Cristos, să depășești mentalitatea omului vechi, să cultivi zi de zi relația cu Isus. Sămânța pe care Dumnezeu a sădit-o la Botez în fiecare dintre noi trebuie îngrijită, pentru a se metamorfoza într-un creștin matur.

La sfârșitul sfintei liturghii CIM au mulțumit părintelui Cristian Blăjuț pentru cuvântul de învățătură și pentru susținerea constantă pe care a oferit-o, părintelui paroh Augustin Petrică Pătrașcu și pr. Iulian Robert Țâmpu pentru deschiderea și sprijinul acordat, surorilor FCJ pentru că le-a oferit posibilitatea de a trăi spiritualitatea fondatoarei lor Marie Madeleine d’Houët, dar și corului pentru cântările minunate care au făcut sărbătoarea mai frumoasă. Sfânta celebrare a fost încheiată cu o agapă frățească.