Pictura Carismei
Pictura Carismei
Pictura Carismei
Pictura s-a născut din felul în care medităm asupra modului în care carisma însoţirii – darul special pe care suntem chemate să-l oferim lumii şi bisericii noastre- ar putea fi pictată sub formă vizuală. S-au împărţit multe idei, şi ca rezultat, în iulie 1996, Helen Roberts s-a angajat să transpună printr-o pictură reflectarea comună a Societăţii.
Pictura este o pânză circulară cu diametrul aproximativ 1,30 m. Pictura reprezintă o mişcare circulară simbolizând deplinătatea şi dragostea credincioasă şi învăluitoare a lui Dumnezeu. S-au folosit culori acrilice vibrante pentru a portretiza vitalitatea şi energia carismei de însoţitoare.
La stânga picturii flacăra, pasiunea pentru Împărăţia lui Dumnezeu, o cuprinde pe Fondatoare, Marie Madeleine de Bonnault d’Hoüet şi patru însoţitoare care reprezinta atât pe primele surori FCJ şi patru „Însoţitoare spirituale”, sărăcia, umilinţa, ascultarea şi blândeţea, pe care Dumnezeu le-a promis vor fi întotdeauna cu Marie Madeleine şi cu Societatea pe care a fondat-o. Fiul lui Marie Madeleine Eugène este inclus împreună cu un grup de copii care se joacă la orizontul oraşului Amiens, Franţa, unde s-a născut Societatea.
Flacăra porneşte de la picioarele crucii. Marie Madeleine s-a inspirat de la femeile care au stat la picioarele crucii lui Isus şi care i-au rămas credincioase. Se văd şi oameni în suferinţă lângă cruce. Tânjesc spre apa dătătoare de viaţă care se formează în umbra crucii. Strigătul lui Isus aflat pe cruce Mi-e sete a influenţat-o profund pe Marie Madeleine, şi s-a angajat să răspundă acestui strigăt printr-o viaţă de însoţire cu Isus şi cu ai săi.
Din flacără femeile, conduse de Duh, înaintează spre viitor. Podul leagă perioada de început din Amiens cu fundaţiile de mai târziu din diferite alte părţi ale lumii unde surorile FCJ slujesc în şaisprezece ţări, într-o varietate de misiuni, apropiindu-se de viaţa unor oameni fără număr dintr-o lume diversă şi în schimbare.
Crucea vieţii se extinde în lume, şi centrul ei, simbolul Euharistiei, radiază lumină care inundă toate aspectele picturii adunându-le într-o unitate armonioasă.
De la picioarele crucii înaintează poporul lui Dumnezeu Femeile care personifică darul carismei dat Societăţii FCJ sunt în mijlocul mulţimii. Sunt femei blânde, ieşind în întâmpinare şi încurajându-i pe cei din jur. Una dintre ele este îmbrăcată în culorile crucii şi silueta ei este ecoul formei crucii. Există o diversitate în grupul de femei, care sunt de vârste şi rase diferite. Ele poartă flacăra primei inspiraţii a lui Marie Madeleine şi păşesc în râul care le duce spre viitor.
Femeile care îngenunchează la marginea râului adună apă în vase de lut, în amintirea chemării lui Marie Madeleine ca să fie ca un vas gol în mâinile lui Dumnezeu gata să primească totul de la El.
Curcubeul formează un arc deasupra întregii picturi, simbol al făgăduinţei lui Dumnezeu. Mişcarea circulară din interiorul picturii leagă începuturile Societăţii descrise în flacără cu întregul parcurs al istoriei sale şi cu curcubeul, semn al speranţei pentru viitor.
Această pictură este expusă în Gumley House Convent Generalate, deasupra scărilor ce conduc de la holul de marmură spre Capelă.